COMUNA LUGASU DE JOS

Lugașu de Jos

Descriere turistică

Comuna Lugaș este alcătuit din trei așezări, Lugașu de Jos, Lugașu de Sus și Urvind. Este situat în vecinătatea Carpaților Occidentali, în depresiunea Vad-Borod, pe malul drept al Crișului-Repede, la 22 ° 17 ‘longitudine estică și 47 ° 4’ latitudine nordică. Satul Urvind se află la 29 km de Oradea, la 8 km de Aleșd și la 110 km de Cluj. La 2,5 km de comună, pe malul stâng al Crișului-Repede, paralel cu acesta este linia de cale ferată internațională Oradea – București

Poziția geografică favorabilă a satului Urvind, precum și condițiile bune de trafic, au contribuit la integrarea satului în circulația economică a județului. Acest lucru a facilitat vânzarea surplusului de produse agricole și transportul studenților și angajaților din localitate către așezări mai mari, cum ar fi: Oradea, Aleșd, Tileagd.

Valea Crișului-Repede este cel mai strategic drum al județului Bihor fiind cel mai scurt traseu care leagă Oradea de Transilvania. Din vremuri străvechi, în timpul Imperiului Roman, s-au exploatat și condițiile favorabile ale văii, aici fiind ruta care lega Aquincum de Napoca. Mii de ani mai târziu, în timpul Regatului Ungariei, zona și-a păstrat rolul important din punct de vedere strategic, pe măsură ce pe aici  se transportau aurul și sarea din Transilvania. Astăzi, ruta internațională și calea ferată E60 care traversează valea leagă România de Europa Centrală și de Vest.

Lugașu de Jos

Este situat în centrul județului, pe malul drept al Crișului-Repede, la cca. 32 km est, la 5 km vest de Aleșd, pe drumul principal E60. Lugașu de Jos este așezarea din timpul lui Árpád Lugas. Numele acestuia era deja în 1291-1294 menționat ca v.Lugas în documente, iar la acea vreme satul plătea a doua oară episcopului 18 copeici ca dijmă (Gy 1: 640). În 1406 a fost menționat sub denumirea de p. hungaricalis Lugasd, în 1458 Magyarlugas, în 1808 Lugos (de Jos), în 1851 Alsó-Lugos și în 1913 sub denumirea de Alsólugos. La începutul secolului al XIX-lea era deținut de familia contelui Batthyány. Între 1840 și 1918 familia Zichy a devenit proprietar, iar casa nobilă din sat a fost construită de contele Domokos Zichy.

În 1873, datorită revărsării pârâului Huta, inundații mari au distrus așezarea, care nu numai că a demolat casele, ci a făcut și sacrificii umane. La începutul secolului al XX-lea, contele Jenő Zichy era proprietarul comunei. În 1910 erau 906 de români, 76 de maghiari, 1 german, 45 de țigani și 13 cetățeni slovaci din 1041 de locuitori.

Componența etnică a populației pe baza datelor din recensământul din 2002:

• Români: 1.613 (48,67%)
• Romi: 804 (24,26%)
• Maghiari: 640 (19,31%)
• Slovaci: 251 (7,57%)
• Germani: 1 (0,03%)
• Lipoveni: 1 (0,03%)
• Italieni: 1 (0,03%)
• Alte etnii: 1 (0,03%)
• Etnie nedeclarată: 2 (0,06%)

Locuitorii comunei sunt 53,83% ortodocși (1784 de locuitori), 17,77% reformați (589 locuitori), 12,43% penticostali (412 de locuitori), 9,08% romano-catolici (301 de locuitori) , și 6,06% sunt Baptiști (201 de locuitori).

Bazat pe recensământul din 2011:

• Români: 1.982 (55,4%)
• Romi: 354 (9,9%)
• Maghiari: 908 (25,4%)
• Slovaci: 223 (6,2%)
• Alții: 2 (0,05%)
• Nu au răspuns, nu a fost prezenți: 111 (3,1%)

Urvind

Prima mențiune scrisă despre Urvind provine din documentul din 1282, sub numele de Uluend sau Vluend și care era proprietate a familiei Csanád. În Evul Mediu, Vluend a fost obiect de schimburi pentru familiile bogate din Bihor; în 1336, surse contemporane menționează Urwenusligethe ca schimbul între familiile Csanádalberti și Rátholt. Cei din familia Rátolthi mai deținuseră și satul Uileac (1282), iar împreună cu proprietatea din Urvind au putut să se extindă, însă din păcate, nu sunt încă disponibile mai multe informații despre populație sau locația exactă. Familia Rátolth a fost una dintre cele mai puternice și mai mari familii din perioada medievală a Regatului, iar celebra familie Putnoki își trage de aici rădăcinile. Acest lucru se explică prin faptul că, în 1388, a fost menționată familia Putnoki de către proprietarul Vluend. Proprietățile lor s-au extins în județele Abaúj, Gömör, Borsod, Bihor, Zala și Borsod. După moartea lui Miklós Putnoki (sfârșitul secolului XIII), în familie a început un război între frați care a durat zeci de ani și care s-a încheiat în 1475 prin slăbirea familiei.

Nu se știe dacă faptul că Urvindul era un bun vad comercial în 1475 a dus la încheierea războiului dintre frați în familia Putnoki, însă reflectă puterea economică a locului. Dezvoltarea sa economică fost asigurată de așezarea geografică favorabilă și de hărnicia locuitorilor săi.

Pe lângă comerțul pașnic, valea Crișului Repede a fost, din păcate, adesea expusă distrugerii trupelor inamice. La momentul invaziei tătarilor (1241) se știe că una din trupele tătarilor tâlhărind Oradea a mers mai departe pe valea Crișului Repede spre Transilvania, distrugând satele și orașele, provocând daune uriașe județului Bihor. Nu se știe cât de mult a suferit populația în urma tătarilor dar trebuie avut în vedere că la vremea aceea locația inițială era probabil situată mai adânc în munți decât astăzi, iar locuitorii ar fi putut să scape cu ușurință prin pădurile dese din împrejurimi în timpul atacurilor.

La mijlocul secolului XVI vom găsi în Urvind ca proprietar celebra familie Telegdy provenită din clanul Csanád. Putem atribui familiei Telgdy răspândirea Reformei, care determină caracterul și mentalitatea satului de secole. Profitând de nemulțumirea nobilimii împotriva Bisericii Catolice, Reforma s-a răspândit mai ușor în Ungaria, după bătălia de la Mohács (1526). După ce proprietarul de teren Miklós Telegdy a devenit reformat, noua religie s-a răspândit rapid în satele care alcătuiau proprietatea Telegdy, deci și în Urvind, pe baza principiului „a cuius regio, eius religio“. Fratele lui Telegdy Miklós, Mihály, a rămas catolic și acest fapt a dus la litigii asupra proprietății, ca în cele din urmă, în 1561 s-au împăcat și au împărțit întreaga moșie. Pe parcursul împărțirii se menționează și biserica și școala din Urvind, despre care numai din 1590 știm că a aparținut bisericii reformate. În 1598, pastorul congregației din Urvind, Sándor Laskai, a fost primul preot cunoscut în sat.

Conjunctura economică prosperă din secolul XVIII a fost în detrimentul iobagilor și jelerilor. Cererea de cereale din Europa de Nord-Vest, Europa Centrală și de Est era mare, astfel încât proprietarii erau interesați de cultivarea cerealelor. În cadrul tipului de agricultură feudală, proprietarii de pământ nu puteau face excedent de cereale fără a crește povara iobagilor. În anii 1770, au fost organizate recensăminte feudale pentru a reduce infracțiunile și pentru a soluționa relațiile cu țărănimea. Recensământul a îmblânzit relația dintre proprietari și iobagi și a făcut ca obligațiile din stratul social important pentru impozitare să fie mai transparent.

În secolele XVIII – XIX, doi mari moșieri, Beõthy și Juricskay, au fost proprietari ai Urvindului. Ca așezare iobagă, populația din Urvind era formată din iobagi și jeleri. Viața satului de iobagi era determinată de dependența feudală. Deoarece dreptul de proprietate asupra pământului aparținea doar nobilimii, familiile de iobagi datorau dări în bani și natură pentru folosirea terenurilor. Jelerii au format un strat social separat, deoarece situația lor era diferită de cea a iobagilor în mai multe privințe. De obicei, relația familiilor de jeleri cu pământul era una mai liberă, adesea temporară. Putem distinge jeleri căsătoriți și necăsătoriți. Jelerii căsătoriți aveau parcele și bordeie proprii, în timp ce majoritatea jelerilor necăsătoriți trăiau pe pământul altor familii.

Cea mai mare investiție pe valea Crișului Repede a fost realizată în anii ’80, acesta fiind sistemul hidroenergetic dintre Aleșd și Fughiu. Consecințele negative ale acestei investiții asupra mediului nu au fost clarificate pe deplin nici până în prezent. Sistemul hidrologic al văii s-a schimbat, terenurile cele mai fertile ale bazinului hidrografic și fosta coastă frumoasă a Crișului Repede au dispărut complet. Astăzi, un lac uriaș închis în beton a eliminat de tot orice urmă a trecutului. Desigur, a existat și o parte pozitivă a construcției de centrală hidroelectrică, în plus față de energia suplimentară furnizată în zonă, a asigurat protecție împotriva inundațiilor în Urvind. Investiția imensă vizează reglementarea cursului râului, evitarea inundațiilor și producerea energiei naturale. Sistemul este alcătuit din două bazine hidrografice, ambele  fiind predate în 1989.  Barajul bazinului hidrografic Lugas este de 36,5 m înălțime și 63,5 milioane de metri cubi de apă, cu o centrală electrică de 9 MW. Colectorul Tileagd stochează 52,9 milioane de metri cubi de apă și centrala electrică este de18 MW.